Articolul 131
Scutirile prevazute la capitolele 2-9 se aplica fara sa aduca atingere altor dispozitii comunitare si in conformitate cu conditiile pe care statele membre le stabilesc in scopul de a asigura aplicarea corecta si directa a acestor scutiri si de a preveni orice posibila evaziune, frauda sau abuz.
CAP. 1 Dispozitii generale
CAP. 2 Scutiri pentru anumite activitati de interes general
Articolul 132
(1) Statele membre scutesc urmatoarele tranzactii:
(a) prestarea de servicii si livrarea de bunuri accesorii acestora, altele decat serviciile de transport de calatori si serviciile de telecomunicatii, efectuate de catre serviciile postale publice;
(b) spitalizarea si ingrijirea medicala si activitatile conexe asigurate de organisme de drept public sau, in conditii sociale comparabile celor aplicabile organismelor de drept public, asigurate de spitale, centre de tratament medical sau diagnoza si alte institutii de natura similara recunoscute in mod corespunzator;
(c) prestarea de ingrijiri medicale in exercitarea profesiunilor medicale si paramedicale, astfel cum sunt definite de statul membru in cauza;
(d) livrarea de organe, sange si lapte, de provenienta umana;
(e) prestarea de servicii efectuata in cadrul profesiei lor de catre tehnicienii dentari si livrarea de proteze dentare de catre dentisti si tehnicieni dentari;
(f) prestarea de servicii de catre grupuri independente de persoane, care efectueaza o activitate scutita de TVA sau pentru care nu sunt persoane impozabile, in scopul prestarii catre membrii lor a serviciilor necesare in mod direct desfasurarii activitatii respective, atunci cand grupurile in cauza se rezuma sa solicite membrilor lor rambursarea exacta a partii lor din cheltuielile comune, cu conditia ca scutirea respectiva sa nu fie susceptibila de a cauza denaturari ale concurentei;
(g) prestarea de servicii si livrarea de bunuri direct legate de ajutorul social si securitatea sociala, inclusiv cele prestate si livrate de camine de batrani, de organisme de drept public sau de alte organisme recunoscute de statul membru in cauza ca avand un caracter social;
(h) prestarea de servicii si livrarea de bunuri direct legate de protectia copiilor si a tinerilor, de catre organisme de drept public sau de alte organizatii recunoscute de statul membru in cauza ca avand un caracter social;
(i) educatia copiilor si a tinerilor, invatamantul scolar sau universitar, formarea si reconversia profesionala, inclusiv prestarea de servicii si livrarea de bunuri strans legate de acestea, de catre organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizatii recunoscute de statul membru in cauza ca avand scopuri similare;
(j) pregatirea particulara oferita de profesori si la nivel de invatamant scolar si universitar;
(k) punerea la dispozitie de personal de catre institutiile religioase sau filozofice in scopul activitatilor prevazute la literele (b), (g), (h) si (i) si in scopul asistentei spirituale;
(l) prestarea de servicii, precum si livrarea de bunuri strans legate de acestea, in folosul membrilor, in schimbul unei cotizatii stabilite in conformitate cu statutul lor, de catre organizatiile fara scop lucrativ care urmaresc obiective de ordin politic, sindical, religios, patriotic, filozofic, filantropic sau civic, cu conditia ca scutirea respectiva sa nu fie susceptibila de a cauza denaturari ale concurentei;
(m) prestarea anumitor servicii strans legate de sport si educatia fizica de catre organizatii fara scop lucrativ persoanelor care practica sportul sau educatia fizica;
(n) prestarea anumitor servicii culturale, precum si livrarea de bunuri strans legate de acestea, de catre organisme de drept public sau de alte organisme culturale recunoscute de statul membru in cauza;
(o) prestarea de servicii si livrarea de bunuri de catre organizatii ale caror activitati sunt scutite in temeiul literelor (b), (g), (h), (i), (l), (m) si (n), cu ocazia evenimentelor destinate strangerii de fonduri si organizate exclusiv in beneficiul lor, cu conditia ca scutirea respectiva sa nu fie susceptibila de a cauza denaturari ale concurentei;
(p) prestarea de servicii de transport pentru persoanele bolnave sau accidentate in vehicule special destinate acestui scop, de catre organisme autorizate corespunzator;
(q) alte activitati decat cele de natura comerciala efectuate de organismele publice de radio si televiziune.
(2) În sensul alineatului (1) litera (o), statele membre pot introduce orice restrictii necesare, in special in ceea ce priveste numarul faptelor sau suma fondurilor care dau dreptul la scutire.
Articolul 133
Statele membre pot acorda altor organisme decat cele de drept public fiecare dintre scutirile prevazute la articolul 132 alineatul (1) literele (b), (g), (h), (i), (l), (m) si (n) sub rezerva respectarii, in fiecare caz in parte, a uneia sau mai multora dintre urmatoarele conditii:
(a) nu este necesar ca organismele in cauza sa urmareasca in mod sistematic obtinerea unui profit, iar orice profituri eventuale nu se distribuie, ci se aloca in scopul continuarii sau imbunatatirii serviciilor prestate;
(b) este necesar ca organismele in cauza sa fie gestionate si administrate in mod esential cu titlu gratuit de catre persoane care nu au, fie prin ele insele, fie prin intermediari, interese directe sau indirecte in rezultatele activitatilor respective;
(c) organismele in cauza au obligatia de a practica preturi aprobate de autoritatile publice sau care nu depasesc asemenea preturi aprobate sau, pentru operatiunile care nu sunt supuse aprobarii, preturi mai mici decat cele practicate pentru operatiuni similare de intreprinderile comerciale supuse TVA;
(d) este necesar ca scutirile sa nu fie susceptibile de a cauza denaturari ale concurentei in dezavantajul intreprinderilor comerciale supuse TVA.
Statele membre care, in temeiul anexei E la Directiva 77/388/CEE, la 1 ianuarie 1989 aplicau TVA operatiunilor prevazute la articolul 132 alineatul (1) literele (m) si (n) pot aplica, de asemenea, conditiile prevazute la primul paragraf litera (d), atunci cand livrarile de bunuri sau prestarile de servicii respective de catre organisme de drept public sunt scutite.
Articolul 134
Livrarea de bunuri sau prestarea de servicii nu este scutita, in temeiul articolului 132 alineatul (1) literele (b), (g), (h), (i), (l), (m) si (n), in urmatoarele cazuri:
(a) atunci cand livrarea sau prestarea nu este esentiala pentru operatiunile scutite;
(b) atunci cand scopul principal al livrarii sau prestarii este obtinerea de venituri suplimentare pentru organismul in cauza prin operatiuni care se afla in concurenta directa cu cele efectuate de intreprinderile comerciale supuse TVA.
CAP. 3 Scutiri pentru alte activitati
Articolul 135
(1) Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni:
(a) tranzactiile de asigurare si reasigurare, inclusiv serviciile conexe prestate de brokerii si agentii de asigurari;
(b) acordarea si negocierea de credite si gestionarea creditelor de catre persoana care le acorda;
(c) negocierea de garantii de credit sau de alte garantii sau orice tranzactii cu astfel de garantii, precum si gestionarea garantiilor de credit de catre persoana care acorda creditul;
(d) operatiuni, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plati, viramente, creante, cecuri si alte instrumente negociabile, exceptand recuperarea creantelor;
(e) operatiuni, inclusiv negocierea, privind monede, bancnote si monede utilizate ca mijloc legal de plata, cu exceptia obiectelor de colectie, si anume monede de aur, argint sau din alt metal sau bancnote care nu sunt utilizate in mod normal ca mijloc legal de plata sau monede de interes numismatic;
(f) operatiuni, inclusiv negocierea, dar exceptand gestionarea sau pastrarea, cu actiuni, titluri de participare, obligatiuni si alte valori mobiliare, dar exceptand documentele reprezentand titluri de proprietate asupra bunurilor si drepturile sau valorile mobiliare prevazute la articolul 15 alineatul (2);
(g) gestionarea de fonduri comune de plasament, asa cum sunt definite de statele membre;
(h) livrarea la valoarea nominala de timbre postale utilizate de catre serviciile postale pe teritoriul lor, de timbre fiscale sau de alte timbre similare;
(i) pariuri, loterii si alte forme de jocuri de noroc, sub rezerva conditiilor si restrictiilor stabilite de fiecare stat membru;
(j) livrarea unei cladiri sau a unor parti ale unei cladiri si a terenului pe care se afla cladirea, alta decat livrarea prevazuta la articolul 12 alineatul (1) litera (a);
(k) livrarea de terenuri pe care nu s-au ridicat constructii alta decat livrarea de terenuri construibile prevazuta la articolul 12 alineatul (1) litera (b);
(l) leasingul sau inchirierea de bunuri imobile.
(2) Sunt excluse de la scutirea prevazuta la alineatul (1) litera (l) urmatoarele operatiuni:
(a) prestarea de servicii de cazare, definita de legislatia statelor membre, in sectorul hotelier sau in sectoare cu functie similara, inclusiv cazari in tabere de vacanta sau in locuri amenajate pentru camping;
(b) inchirierea de spatii pentru parcarea vehiculelor;
(c) inchirierea de echipamente si instalatii fixate definitiv;
(d) inchirierea de seifuri.
Statele membre pot aplica excluderi suplimentare din sfera de aplicare a scutirii prevazute la alineatul (1) punctul (l).
Articolul 136
Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni:
(a) livrarea de bunuri utilizate exclusiv pentru o activitate scutita in temeiul articolelor 132, 135, 371, 375, 376 si 377, articolului 378 alineatul (2), articolului 379 alineatul (2) si articolelor 380-390, in cazul in care bunurile respective nu au facut obiectul unui drept de deducere;
(b) livrarea de bunuri la a caror achizitie sau utilizare taxa pe valoarea adaugata aferenta nu a fost deductibila, in temeiul articolului 176.
Articolul 137
(1) Statele membre pot acorda persoanelor impozabile dreptul de a opta pentru impozitarea urmatoarelor operatiuni:
(a) operatiunile financiare prevazute la articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(g);
(b) livrarea unei cladiri sau a unor parti ale unei cladiri si a terenului pe care se afla cladirea, alta decat livrarea prevazuta la articolul 12 alineatul (1) litera (a);
(c) livrarea de terenuri pe care nu s-au ridicat constructii, alta decat livrarea de terenuri construibile prevazuta la articolul 12 alineatul (1) litera (b);
(d) leasingul sau inchirierea de bunuri imobile.
(2) Statele membre stabilesc normele de exercitare a optiunii prevazute la alineatul (1).
Statele membre pot limita sfera de aplicare a dreptului de optiune mentionat anterior.
CAP. 4 Scutiri pentru operatiunile intracomunitare Sectiunea 1 Scutiri legate de livrarea de bunuri
Articolul 138
(1) Statele membre scutesc livrarea de bunuri expediate sau transportate catre o destinatie aflata in afara teritoriului lor respectiv, dar in cadrul Comunitatii, de catre vanzator sau persoana care achizitioneaza bunurile sau in numele acestora, pentru o alta persoana impozabila sau pentru o persoana juridica neimpozabila care actioneaza ca atare intr-un alt stat membru decat cel in care incepe expedierea sau transportul bunurilor.
(2) Pe langa livrarea de bunuri prevazuta la alineatul (1), statele membre scutesc urmatoarele operatiuni:
(a) livrarea de mijloace de transport noi, expediate sau transportate clientului la o destinatie aflata in afara teritoriului lor respectiv, dar in cadrul Comunitatii, de catre vanzator sau client sau in numele acestora, pentru persoane impozabile sau pentru persoane juridice neimpozabile ale caror achizitii intracomunitare de bunuri nu se supun TVA in temeiul articolului 3 alineatul (1) sau pentru orice alta persoana neimpozabila;
(b) livrarea de bunuri supuse accizelor, expediate sau transportate clientului la o destinatie din afara teritoriului lor respectiv, dar in cadrul Comunitatii, de catre vanzator sau client sau in numele acestora, pentru persoane impozabile sau pentru persoane juridice neimpozabile ale caror achizitii intracomunitare de bunuri altele decat produsele supuse accizelor nu se supun TVA in temeiul articolului 3 alineatul (1), atunci cand produsele respective au fost expediate sau transportate in conformitate cu articolul 7 alineatele (4) si (5) sau cu articolul 16 din Directiva 92/12/CEE;
(c) livrarea de bunuri, constand dintr-un transfer catre un alt stat membru, care beneficiaza de scutire in temeiul alineatului (1) si al literelor (a) si (b) in cazul in care a fost efectuata pentru alta persoana impozabila.
Articolul 139
(1) Scutirea prevazuta la articolul 138 alineatul (1) nu se aplica livrarii de bunuri efectuate de persoane impozabile care beneficiaza de scutirea pentru intreprinderi mici prevazuta la articolele 282-292.
Scutirea respectiva nu se aplica nici livrarii de bunuri catre persoanele impozabile sau persoanele juridice neimpozabile ale caror achizitii intracomunitare de bunuri nu se supun TVA in temeiul articolului 3 alineatul (1).
(2) Scutirea prevazuta la articolul 138 alineatul (2) litera (b) nu se aplica livrarii de produse supuse accizelor efectuate de catre persoane impozabile care beneficiaza de scutirea pentru intreprinderi mici prevazuta la articolele 282-292.
(3) Scutirea prevazuta la articolul 138 alineatul (1) si la articolul 138 alineatul (2) literele (b) si (c) nu se aplica livrarii de bunuri supuse TVA in conformitate cu regimul marjei prevazut la articolele 312-325 sau cu regimurile speciale pentru vanzarile prin licitatie publica.
Scutirea prevazuta la articolul 138 alineatul (1) si la articolul 138 alineatul (2) litera (c) nu se aplica livrarii de mijloace de transport second-hand, astfel cum sunt definite la articolul 327 alineatul (3), supuse TVA in conformitate cu regimurile tranzitorii pentru mijloace de transport second-hand.
CAP. 4 Scutiri pentru operatiunile intracomunitare Sectiunea 2 Scutiri pentru achizitiile intracomunitare de bunuri
Articolul 140
Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni:
(a) achizitia intracomunitara de bunuri a caror livrare de catre persoane impozabile este scutita in toate circumstantele pe teritoriul lor respectiv;
M6 (b) achizitia intracomunitara de bunuri al caror import este scutit in toate circumstantele in temeiul articolului 143 alineatul (1) literele (a), (b), (c) si (e)-(l); M6
M6 (b) achizitia intracomunitara de bunuri al caror import este scutit in toate circumstantele in temeiul articolului 143 literele (a), (b), (c) si (e)-(l); M6
(c) achizitia intracomunitara de bunuri atunci cand, in temeiul articolelor 170 si 171, persoana care achizitioneaza bunurile beneficiaza in toate circumstantele de rambursarea totala a TVA datorate in temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b).
Articolul 141
Fiecare stat membru adopta masuri specifice pentru a se asigura ca TVA nu este aplicata achizitiei intracomunitare de bunuri pe teritoriul lui, efectuata in conformitate cu articolul 40, atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:
(a) achizitia de bunuri este efectuata de catre o persoana impozabila care nu este stabilita in statul membru in cauza, dar este inregistrata in scopuri de TVA in alt stat membru;
(b) achizitia de bunuri este efectuata in scopul unei livrari ulterioare a bunurilor respective, in statul membru in cauza, de catre persoana impozabila prevazuta la litera (a);
(c) bunurile astfel achizitionate de catre persoana impozabila prevazuta la litera (a) sunt expediate sau transportate direct, dintr-un alt stat membru decat cel in care persoana este identificata in scopuri de TVA, persoanei careia urmeaza sa-i efectueze livrarea ulterioara;
(d) persoana careia urmeaza sa-i fie efectuata livrarea ulterioara este o alta persoana impozabila sau o persoana juridica neimpozabila, identificata in scopuri de TVA in statul membru in cauza;
(e) destinatarul prevazut la litera (d) a fost desemnat in conformitate cu articolul 197 ca persoana obligata la plata TVA pentru livrarea efectuata de persoana impozabila nestabilita in statul membru in care este datorata taxa.
CAP. 4 Scutiri pentru operatiunile intracomunitare Sectiunea 3 Scutiri pentru anumite servicii de transport
Articolul 142
Statele membre pot scuti prestarea de servicii de transport intracomunitar de bunuri catre si dinspre insulele care formeaza regiunile autonome Azore si Madeira, precum si prestarea de servicii de transport de bunuri intre insulele respective.
CAP. 5 Scutiri la import
Articolul 143
M6 (1) Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni: M6
M6 Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni: M6
(a) importul definitiv de bunuri a caror livrare de catre o persoana impozabila este scutita in toate circumstantele pe teritoriul lor respectiv;
(b) importul final de bunuri reglementat de Directivele 69/169/CEE [5], 83/181/CEE [6] si 2006/79/CE [7] ale Consiliului;
(c) importul definitiv de bunuri in libera circulatie dintr-un teritoriu tert care face parte din teritoriul vamal comunitar, care beneficiaza de scutire in temeiul literei (b) in cazul in care au fost importate in sensul articolului 30 primul paragraf;
(d) importul de bunuri expediate sau transportate dintr-un teritoriu tert sau dintr-o tara terta intr-un alt stat membru decat cel in care se incheie expedierea sau transportul bunurilor, atunci cand livrarea bunurilor respective de catre importatorul desemnat sau recunoscut in temeiul articolului 201 ca persoana obligata la plata TVA este scutita in temeiul articolului 138;
(e) reimportul, de catre persoana care le-a exportat, de bunuri in starea in care au fost exportate, atunci cand respectivele bunuri sunt scutite de drepturi vamale;
(f) importul, in cadrul regimurilor diplomatice si consulare, de bunuri scutite de drepturi vamale;
(g) importul de bunuri de catre organizatii internationale recunoscute ca atare de autoritatile publice ale statului membru gazda sau de catre membri ai acestor organizatii, in limitele si conditiile stabilite de conventiile internationale de instituire a organizatiilor sau de acordurile de sediu;
(h) importul de bunuri, in statele membre parti la Tratatul Atlanticului de Nord, de catre fortele armate ale altor state parti la tratatul in cauza in scopul utilizarii de catre fortele respective sau de catre personalul civil care le insoteste sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor lor atunci cand fortele respective participa la o actiune comuna de aparare;
(i) importul de bunuri de catre fortele armate ale Regatului Unit stationate in insula Cipru in temeiul Tratatului de constituire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru utilizare de catre fortele respective sau de catre personalul civil care le insoteste sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor lor;
(j) importul, efectuat in porturi de catre intreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau dupa ce au fost conservate in vederea comercializarii, dar inainte de a fi livrate;
(k) importul de aur de catre bancile centrale;
(l) importul de gaze prin sistemul de distributie a gazelor naturale sau de electricitate.
M6 (2) Scutirea prevazuta la alineatul (1) litera (d) se aplica in cazurile in care importul este urmat de livrarea bunurilor scutite in temeiul articolului 138 alineatul (1) si alineatul (2) litera (c), numai daca, la data importului, importatorul a pus la dispozitia autoritatilor competente ale statului membru al importului cel putin informatiile urmatoare:
(a) numarul sau de identificare TVA atribuit in statul membru in care are loc importul sau numarul de identificare TVA al reprezentantului sau fiscal, care este obligat la plata TVA, atribuit in statul membru in care are loc importul;
(b) numarul de identificare TVA al clientului, caruia ii sunt livrate produsele in conformitate cu articolul 138 alineatul (1), atribuit in alt stat membru sau propriul numar de identificare TVA, atribuit in statul membru in care se incheie expedierea sau transportul produselor, atunci cand acestea sunt transferate in conformitate cu articolul 138 alineatul (2) litera (c);
(c) dovada faptului ca produsele importate sunt destinate sa fie transportate sau expediate din statul membru in care se face importul spre un alt stat membru.
Cu toate acestea, statele membre pot dispune ca dovada mentionata la litera (c) sa fie prezentata autoritatilor competente numai la cerere. M6
Articolul 144
Statele membre scutesc prestarea de servicii legate de importul de bunuri atunci cand valoarea serviciilor in cauza este inclusa in baza de impozitare in conformitate cu articolul 86 alineatul (1) litera (b).
Articolul 145
(1) Comisia prezinta Consiliului, dupa caz si de indata ce este posibil, propuneri pentru delimitarea sferei de aplicare a scutirilor prevazute la articolele 143 si 144 si de stabilire a normele de punere in aplicare a scutirilor respective.
(2) Pana la intrarea in vigoare a normelor prevazute la alineatul (1), statele membre pot mentine in vigoare dispozitiile lor nationale.
Statele membre isi pot adapta dispozitiile nationale astfel incat sa reduca la minimum denaturarea concurentei si, in special, sa previna neimpozitarea sau dubla impozitare in Comunitate.
Statele membre pot utiliza orice proceduri administrative pe care le considera cele mai adecvate pentru realizarea scutirii.
(3) Comisiei ii sunt notificate de catre statele membre, iar Comisia, la randul ei, informeaza celelalte state membre in mod corespunzator, dispozitiile de drept intern in vigoare, in masura in care acestea nu au fost inca notificate, si cele pe care statele membre le adopta in temeiul alineatului (2).
CAP. 6 Scutiri la export
Articolul 146
(1) Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni:
(a) livrarea de bunuri expediate sau transportate la o destinatie din afara Comunitatii de catre vanzator sau in contul acestuia;
(b) livrarea de bunuri expediate sau transportate la o destinatie din afara Comunitatii de catre un client nestabilit pe teritoriul lor respectiv sau in contul acestuia, cu exceptia bunurilor transportate de client insusi pentru echiparea si alimentarea ambarcatiunilor de agrement si a aeronavelor private sau a altor mijloace de transport de uz privat;
(c) livrarea de bunuri catre organisme autorizate care le exporta in afara Comunitatii in cadrul activitatilor lor umanitare, caritabile sau educative desfasurate in afara Comunitatii;
(d) prestarea de servicii constand in lucrari asupra bunurilor mobile achizitionate sau importate in scopul efectuarii lucrarilor in cauza in cadrul Comunitatii si expediate sau transportate in afara Comunitatii de catre prestator, de catre clientul care nu este stabilit pe teritoriul lor respectiv sau in contul oricaruia dintre acestia;
(e) prestarea de servicii, inclusiv transportul si operatiunile accesorii acestuia, dar exceptand prestarea de servicii scutite in conformitate cu articolele 132 si 135, atunci cand acestea sunt legate direct de exportul sau importul bunurilor reglementate de articolul 61 si articolul 157 alineatul (1) litera (a).
(2) Scutirea prevazuta la alineatul (1) litera (c) poate fi acordata prin rambursarea TVA.
Articolul 147
(1) Atunci cand livrarea de bunuri prevazuta la articolul 146 alineatul (1) litera (b) se refera la bunuri transportate in bagajele personale ale calatorilor, scutirea se aplica numai in cazul respectarii urmatoarelor conditii:
(a) pasagerul nu este stabilit in Comunitate;
(b) bunurile sunt transportate in afara Comunitatii inainte de sfarsitul celei de-a treia luni urmatoare celei in care a fost efectuata livrarea;
(c) valoarea totala a livrarii, inclusiv TVA, este mai mare de 175 EUR sau echivalentul in moneda nationala, stabilita anual prin aplicarea ratei de conversie obtinute in prima zi lucratoare a lunii octombrie cu efect de la data de 1 ianuarie a anului urmator.
Cu toate acestea, statele membre pot scuti o livrare cu valoare totala inferioara sumei prevazute la primul paragraf litera (c).
(2) În sensul alineatului (1), “un calator care nu este stabilit in Comunitate” inseamna un calator al carui domiciliu permanent sau a carui resedinta obisnuita nu este situata in Comunitate. În acest caz, “domiciliu stabil sau resedinta obisnuita” inseamna locul mentionat ca atare in pasaport, carte de identitate sau alt document recunoscut ca document de identitate de catre statul membru pe al carui teritoriu are loc livrarea.
Dovada exportului este furnizata prin factura sau prin alt document inlocuitor, avizate de biroul vamal prin care au iesit bunurile din Comunitate.
Fiecare stat membru trimite Comisiei specimene ale stampilelor pe care le utilizeaza pentru avizarea prevazuta la al doilea paragraf. Comisia transmite informatiile respective autoritatilor fiscale ale celorlalte state membre.
CAP. 7 Scutiri legate de transportul international
Articolul 148
Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni:
(a) livrarea de bunuri pentru alimentarea si aprovizionarea navelor utilizate pentru navigatia in largul marii si pentru transportul de calatori cu plata sau utilizate pentru activitati comerciale, industriale sau de pescuit sau pentru salvare ori asistenta pe mare sau pentru pescuitul de coasta, exceptand, in cazul navelor utilizate pentru pescuitul de coasta, proviziile de la bordul navelor;
(b) livrarea de bunuri pentru alimentarea si aprovizionarea navelor de razboi, incluse la codul 89061000 din Nomenclatura Combinata (NC), care parasesc teritoriul lor catre porturi sau puncte de ancorare din afara statului membru in cauza;
(c) livrarea, modificarea, repararea, intretinerea, navlosirea si inchirierea navelor prevazute la litera (a) si livrarea, inchirierea, repararea si intretinerea echipamentelor, inclusiv echipamente de pescuit, incorporate sau utilizate pe navele respective;
(d) prestarea de servicii altele decat cele prevazute la litera (c), pentru satisfacerea nevoilor directe ale navelor prevazute la litera (a) sau a incarcaturilor lor;
(e) livrarea de bunuri pentru alimentarea si aprovizionarea aeronavelor utilizate de companiile aeriene care efectueaza in principal transport international cu plata;
(f) livrarea, modificarea, repararea, intretinerea si inchirierea aeronavelor prevazute la litera (e) si livrarea, inchirierea, repararea si intretinerea echipamentelor incorporate sau utilizate pe aeronavele respective;
(g) prestarea altor servicii decat cele prevazute la litera (f), pentru satisfacerea nevoilor directe ale aeronavelor prevazute la litera (e) sau a incarcaturilor lor.
Articolul 149
Portugalia poate considera ca transport international transportul maritim si aerian intre insulele care formeaza regiunile autonome Azore si Madeira si intre aceste regiuni si continent.
Articolul 150
(1) Comisia prezinta Consiliului, dupa caz si de indata ce este posibil, propuneri de delimitare a sferei de aplicare a scutirilor prevazute la articolul 148 si de stabilire a normelor de punere in aplicare a scutirilor respective.
(2) Pana la intrarea in vigoare a dispozitiilor prevazute la alineatul (1), statele membre pot limita sfera de aplicare a scutirilor prevazute la articolul 148 literele (a) si (b).
CAP. 8 Scutiri referitoare la anumite operatiuni asimilate exporturilor
Articolul 151
(1) Statele membre scutesc urmatoarele operatiuni:
(a) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii in cadrul relatiilor diplomatice si consulare;
(b) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii destinate organismelor internationale recunoscute ca atare de autoritatile publice ale statului membru gazda si membrilor acestor organizatii, in limitele si conditiile stabilite de conventiile internationale de instituire a organismelor sau de acordurile de sediu;
(c) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii intr-un stat membru care este parte la Tratatul Atlanticului de Nord, destinate fie fortelor armate ale celorlalte state parti la tratatul respectiv pentru utilizarea de catre fortele in cauza sau de catre personalul civil care le insoteste, fie pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora atunci cand fortele respective participa la o actiune comuna de aparare;
(d) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii catre un alt stat membru, destinate fortelor armate ale unui stat care este parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decat statul membru de destinatie insusi, pentru utilizarea de catre fortele in cauza sau de catre personalul civil care le insoteste sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor lor atunci cand fortele respective participa la la o actiune comuna de aparare;
(e) livrarea de bunuri sau prestarea de servicii fortelor armate ale Regatului Unit stationate in insula Cipru in temeiul Tratatului de stabilire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru utilizare de catre fortele respective sau de catre personalul civil care le insoteste sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora.
Pana la adoptarea unor norme fiscale comune, scutirile prevazute la primul paragraf se supun limitelor stabilite de statul membru gazda.
(2) În cazurile in care bunurile nu sunt expediate sau transportate in afara statului membru in care are loc livrarea si in cazul serviciilor, scutirea poate fi acordata prin rambursarea TVA.
Articolul 152
Statele membre scutesc livrarea de aur catre bancile centrale.





